A2: verbul care se pierde în propoziție

Nivelul A2 este cel la care regulile încep să-și dorească un alt loc în propoziție decât cel din mintea ta. Perfectul mută verbul la sfârșit. Verbele separabile se despart. „Weil” trimite verbul la sfârșit, iar tu îl lași la început, pentru că propoziția din turcă sau din engleză îl avea acolo. Nivelul A2 la limba germană înseamnă această deplasare. Nu o lipsă de cuvinte.

Așadar, a vorbi la nivelul A2 nu înseamnă a citi cu voce tare capitolul respectiv. Înseamnă să folosești acel verb, care astăzi a fost greșit, în două propoziții de care ai cu adevărat nevoie.

Mai întâi cruciulița, mică

Exercițiul de gramatică din aplicație este scheletul. Douăsprezece întrebări, nu întregul nivel. Pe cele marcate cu roșu nu le reții ca pe o listă. Reții un verb. „a se ridica”, „a face cumpărături”, „a fi” la perfect, orice îți dă bătăi de cap. Trei greșeli înseamnă o seară. Treizeci înseamnă remușcări fără nicio propoziție.

Nu e un examen oficial. E un exercițiu. Cifra de la final indică unde trebuie să exersezi pronunția.

Apoi două propoziții, nu douăsprezece

Doar prima propoziție, pronunțată cu voce tare sau cu ajutorul IA. „M-am trezit azi la șapte.” Dacă forma se schimbă, mai scurt: „M-am trezit.” Propoziția doi în grupul de limbă sau, dacă nu e nimeni acolo, încă o dată în rol. Aceeași formă, altă situație de zi cu zi. Nu un nou punct gramatical, pentru că primul a fost jenant.

„pentru că” într-o a treia propoziție, dacă primele două sunt corecte. „Rămân acasă, pentru că sunt bolnav.” Verbul la sfârșit. O dată cu voce tare. Apoi gata. Cine exersează în aceeași seară și „deși” și „deși-deși”, nu are nicio siguranță că va reuși.

Perfectul în viața de zi cu zi

Perfectul moare în propozițiile de exemplu despre vacanțe inventate. Trăiește în ceea ce ai făcut ieri. Ia ziua de ieri, trei verbe, trei propoziții scurte. Foaia cu ele, cu propoziția de exemplu pe care ai spus-o tu, nu cu una dintr-o listă străină. SRS ți le readuce în trei zile. Apoi le spui din nou, nu „știu participiul”.

La fel și cu verbele separabile. „Te sun” este o propoziție. „a suna” pe o fișă este o etichetă. Exersează propoziția.

Dacă grupul vorbește prea repede

Vorbește mai încet și repetă doar acel verb. Nu trebuie să ții grupul în priză. Vorbirea la nivelul A2 într-un grup este reușită dacă verbul a fost rostit corect măcar o dată. Restul conversației poate rămâne stângace. O exprimare nefluentă, dar cu verbul la locul potrivit, valorează mai mult decât una fluentă, dar cu verbul în locul greșit.

Exercițiul se găsește la A2. Modul în care cruciulițele se transformă în propoziții depinde de exprimarea orală pe care o cunoști deja dacă exersezi cu voce tare.

O săptămână, un verb

Luni: cruciuliță, un verb notat, nu copiat. Marți: două propoziții singur. Miercuri: una dintre ele în grup. Joi: cartonașe. Vineri același verb, o propoziție nouă sau pauză. Un verb pe săptămână înseamnă cinci reguli într-o singură duminică.

Dacă ești „aproape” de nivelul B1

Atunci exersezi totuși nivelul A2, cu acel verb care încă îți scapă. Nivelul de pe hârtie nu te protejează de greșeli în propoziții. Cunosc persoane care urmează un curs de nivel B1 și care, de îndată ce obosesc, lasă deoparte ce au învățat până atunci. O seară de germană la nivelul A2, douăsprezece bife, două propoziții, nu reprezintă un pas înapoi. Este momentul în care gura ajunge din urmă tabelul. Fișa cu propoziția de exemplu rămâne. O să revină peste o săptămână. Spune-o înainte să deschizi următorul capitol.

La perfectul de ieri, nu din vacanța de la manual. „Am făcut cumpărături.” Scurt. Apoi propoziția cu „weil”. Apoi gata. Grupul îl primește doar pe cel care stătea deja singur.

DeutschSprechen îți arată unde greșești. Tu însuți muți propoziția la locul potrivit. O dată. Apoi încă o dată peste trei zile. Asta e nivelul A2, dacă îl iei în serios și totuși îl menții la scară mică.